Gravura 1879. Teatrul Mariinsky, 1859. Arhitect A. Kavos.
06.12.1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski ( libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov)
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.„Spărgătorul de nuci” este o creaţie specială pentru compozitorul rus Piotr Ceaikovski, pentru care acest balet a devenit un punct de reflecţie privind sensul vieţii. Prin intermediul acestui balet, marele compozitor a dorit să transmită publicului, tocmai căutarea şi gândurile despre veşnicie. Trebuie relevat faptul că această creaţie nu este tradiţională pentru baletul clasic, deoarece Ceaikovski a aplicat în el în mod inovator imaginile muzicale.
Planul coregrafic a fost inceput de M. Petipa si continuat de Lev Ivanov.
Spărgătorul de nuci spune povestea unei tinere fete, Clara, și a unui spărgător de nuci ce prinde viata dupa ce îl primește în dar de Crăciun. În vis, Clara îl vede pe Regele Șoarecilor care încearcă s-o răpească. Impreuna cu spărgătorul de nuci Clara luptă sa se salveze. La finalul bătăliei, învingător, spărgătorul de nuci se transformă într-un prinț care o ia pe fată într-o călătorie prin ținuturi necunoscute, magice.
Spargatorul de nuci s-a bucurat de un mare succes, fiind montat de nenumărate ori, lucru de care nu s-a mai bucurat un alt balet clasic, ramane unul dintre cele mai indragite balete traditionale de sarbatori si una dintre cele mai apreciate creatii ale marelui compozitor rus Ceaikovski.
De remarcat in acest balet, este variatia peronajului Sugar Plum Fairy – Zana Fondantelor, cu o partitura coregrafica plina de elemente de dinamism, dificultate tehnica si o delicatete a miscarilor recunoscuta, considerata variatie centrala a acestui balet. De asemenea, rolurile de ansamblu din actul II contureaza baletul prin culoare, imaginatie si varietate, prin prezentarea unor dansuri de origine internationala.
ACTUL I
În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera sărbătorească a Crăciunului. Părinţii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, aşezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Clara şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum dau buzna în cameră. Le urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşează în rând şi încep un marş voios. După dansul adulţilor vine şi unchiul Drosselmayer. Acesta este aşteptat cu nerăbdare, căci le aduce copiilor, de fiecare dată, surprize neobişnuite. Nu-i va dezamăgi nici acum. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câştigă disputa, iar Clara izbucneşte în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un Spărgător de nuci. Fritz îl azvârle râzând şi îl strică, în timp ce Clara îl consolează. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara îşi ia rămas bun de la Spărgătorul “bolnav” şi copii se duc la culcare.
După puţin timp Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu şi astfel evenimentele acestei seri continuă. În lumina lunii, pomul de Crăciun, devine tot mai mare, ocupând o mare parte a camerei. Şoarecii, conduşi de regele lor apar din toate părţile şi se apropie de fată. Ea îi goneşte înfricoşată. Atunci se trezeşte Spărgătorul de nuci care, alături de soldaţi, se luptă cu şoarecii. Bătălia nu e deloc uşoară şi Spărgătorul pare să cedeze. Clara intervine şi reuşeşte să-i învingă pe şoricei. Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ tânar şi frumos. Pentru a-i mulţumi că l-a salvat, el o invită pe fetiţă în împărăţia dulciurilor.
Camera se transformă într-o pădure de brazi înzăpezită. Fulgii de nea îi înconjoară pe cei doi arătându-le drumul.
ACTUL II
În sfârşit, Clara şi Prinţul ajung la Castelul trandafirilor din Împărăţia dulciurilor. Prinţul-Spărgător povesteşte Zânei dulciurilor şi suitei acesteia întâmplarea, subliniind intervenţia curajoasă a Clarei împotriva regelui şoarecilor. Tânăra pereche este cinstită cum se cuvine de întreaga curte împărătească. Cele mai nostime personaje vor participa la divertismentul compus din mai multe dansuri: spaniol (figurile de ciocolată), arab (figurile de cafea), chinezesc (figurile de ceai), rusesc (micii cazaci de turtă dulce), italian. Clara şi Prinţul execută un briliant pas de deux, apoi toată suflarea se angrenează în marele Vals al florilor din final. Pentru Clara a fost însă doar un minunat vis.
Scene de balet Piotr Ceaikovski "Spargatorul de nuci", la Teatrul Mariinsky. 1892
Scene de balet Piotr Ceaikovski "Spargatorul de nuci", la Teatrul Mariinsky. 1892
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu